Featured

Firea: Spitalul Foişor – pregătit să facă faţă oricăror intervenţii la standarde europene

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, au inaugurat luni noul Spital de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, cu trei secţii – două de ortopedie-traumatologie şi una de ATI, opt săli de operaţii dotate la cele mai înalte standarde şi o instalaţie de spălare şi sterilizare a paturilor, o premieră pentru spitalele din România.

“Mă bucur că avem şi în Bucureşti un spital de excelenţă, la care cu siguranţă vor apela nu doar cetăţenii din Capitală, ci şi din întreaga ţară. Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Foişor este pregătit să facă faţă oricăror intervenţii, la standarde europene. Este vorba despre o investiţie de 37 de milioane de euro, asta însemnând doar construcţia clădirilor, iar în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură ultramodernă este vorba despre o sumă considerabilă – 7,5 milioane de euro, la care se adaugă o sumă de 4 milioane de euro, care a fost alocată într-o şedinţă de Consiliu General”, a precizat Firea.

La rândul său, ministrul Sănătăţii a evidenţiat condiţiile la nivel european pe care le va oferi spitalul pacienţilor şi personalului medical, menţionând că MS se va asigura, prin structurile sale, ca toate normativele spitalului să fie respectate.

“Spitalul are condiţii exact ca orice spital european, sistemul de transfer al pacientului l-am văzut atât în Germania, cât şi în Franţa, şi eu cred că pacientul va fi mult mai în siguranţă având în vedere toate aceste circuite noi şi toate aceste dotări de secţie pe care le au. Avem o foarte fericită colaborare între doamna primar general şi managerul spitalului şi toată echipa care a stat în spatele acestui proiect. Ne dorim condiţii mai bune pentru pacienţi, condiţii mai bune pentru medici. Ştim foarte bine că medicii rămân acolo unde sunt condiţii foarte bune de muncă, rămân acolo unde sunt respectaţi şi unde îşi pot desfăşura activitatea în siguranţă pentru ei şi familiile lor şi pentru pacienţi”, a susţinut Bodog.

Potrivit prof. Ioan Cristian Stoica, managerul spitalului Foişor, instituţia medicală are opt săli operatorii şi opt pre-anestezii, care vor dubla numărul de pacienţi în condiţii tehnice foarte înalte.

“Important este motorul spitalului, fiind un spital cu profil chirurgical. Avem opt săli operatorii, opt pre-anestezii, care vor dubla cantitatea de pacienţi în nişte condiţii tehnice foarte înalte şi pentru personal. Vom creşte calitatea prin ajutorare cu tehnica. Avem la acest moment 119 paturi aprobate, care prin mutare, prin extinderea în corpul nou, după autorizarea sanitară, putem migra cu un etaj întreg în această clădire şi cu tot blocul operator. Între timp vom face demersurile necesare pentru schimbarea în noua clădire cât mai repede posibil. Probabil că în patru – şase săptămâni să putem comuta activitatea”, a spus Stoica.

Ioan Cârstocea, director tehnic, a menţionat că spitalul are în prezent opt mese chirurgicale complet accesorizate, 12 aparate de anestezie de înaltă performanţă, o staţie centrală de sterilizare care va asigura gradul de dezinfecţie şi minimalizarea la zero a infecţiilor nozocomiale, fiind primul spital din România prevăzut cu o instalaţie de spălare şi sterilizare a paturilor. Aceste paturi pot fi complet spălate automat şi dezinfectate.

Sursa: Firea: Spitalul Foişor – pregătit să facă faţă oricăror intervenţii la standarde europene