Stiri

Statul paralel, denunțat de Serialul lui Dan Andronic, s-a ivit și s-a dezvoltat prin complicitatea politicienilor

Serialul Noi sîntem statul! a ajuns, iată, la episodul al 13-lea. Precizez asta, deoarece acum, cînd scriu acest text, am primit deja prin e-mail, de la autor, aflat undeva peste Ocean, în America, episodul al 13-lea, dedicat rolului important jucat de Sebastian Ghiță, ca agent al SRI și prin asta al Statului paralel, în multe […]

Stiri

Kovesi-Coldea, un cuplu de forță. Atunci când am început să scriu serialul „Noi suntem Statul!” nu am avut imaginea reală a mecanismului care va rezulta din episoadele găzduite de „Evenimentul zilei”. Am plecat de la o poveste spusă de un prieten, care mi-a relatat câteva imagini ce par smulse dintr-un fi lm suprarealist. Le-am mai spus, o să le reiau, ca să înțelegeți ce înseamnă „Noi suntem Statul!”.

Un înalt demnitar își organizează ziua de naștere. Este invitat și Președintele României, care participă la petrecerea în format restrâns. Erau la aceeași masă directori de servicii de informații, judecători cu rang înalt, procurori șefi , oameni politici, nu mulți, 10-12 persoane. Așteptat la intrare, Președintele este condus la masă, iar acolo i se spune, […]